Arme impotriva celulitei

Uraaa! Iarna e pe sfarsite si vine Primavara! Cum vine primavara: cu soare, lumina, verdeata, veselie, bucurie, zile mai lungi, zile mai calduroase. Stai, calduroase? Asta inseamna ca se scurteaza fustele, rochiile, pantalonii! Si celulita?! Ce ma fac cu „pielea de portocala” de pe picioarele mele?!

Va suna cunoscut acest cosmar? Cu siguranta, pentru ca este cosmarul fiecarei femei care trebuie sa se lupte in fiecare primavara, dupa o iarna lunga, cu un aspect mai putin placut al corpului lor: temuta celulita. Si astfel, in loc sa ne bucuram de zilele mai insorite si mai luminoase incepem o batalie cu propriul corp numita: Operatiunea Bikini.

Dar chiar este atat de greu de infrant dusmanul nostru, celulita? Nu si daca folosim produsele potrivite care sa contina ingredientele active cele mai eficiente impotriva ei. Iar pentru asta cel mai bun aliat este Natura care ne ofera ingrediente naturale extraordinare folosite apoi in minunate produse cosmetice certificate organic.

Sa cunoastem celulita

Ca la orice razboi trebuie mai intai sa-ti cunosti adversarul. Prin urmare, ce este de fapt celulita?

Chiar daca efectele ei se vad in special la nivelul pielii, celulita este la origine o afectiune metabolica provocata de o serie de deficiente in metabolismul celulelor grase cuplate cu modificari fiziologice ale tesutului conjunctiv si tulburari de circulatie venoasa. Din nefericire, tocmai noi, reprezentantele sexului frumos, suntem cele mai afectate de celulita.

Ce provoaca aparitia celulitei?

Cauzele pentru celulita sunt numeroase si cuprind multe elemente diferite. Pe langa factorii genetici si hormonali care sunt odata foarte greu de determinat si apoi foarte greu de controlat, un stil de viata nesanatos este adesea cel mai intalnit responsabil. Sedentarismul, deshidratarea, mancatul nesanatos, fumatul si consumarea bauturilor alcoolice, lipsa somnului, stresul, acestia toti contribuie la aparitia si agravarea aspectului celulitei.

Tipuri de celulita

De parca nu era de ajuns simpla existenta a celulitei, ea vine si cu mai multe tipuri, special create pentru a ne tortura.

  • Celulita generala este cel mai comun tip, declansata odata cu varsta, in special dupa pubertate, si este intalnita mai ales la femeile cu probleme de greutate si o alimentatie dezordonata. Apare cel mai adesea de la zona abdominala pana la partea inferioara a corpului.
  • Celulita localizata care apare mai ales la persoanele tinere intre 16 si 20 de ani vine la pachet cu senzatia de durere in zonele afectate, cum ar fi partea inferioara a spatelui, fesele, abdomenul, gleznele, partea interioara a bratelor si subratul.
  • Celulita moale poate aparea la toate varstele, mai ales intre 30 si 40 de ani, si este provocata in special de retentia mare de lichide. Pe langa o vizibilitate marita a aspectului de „piele de portocala”, la acest tip isi fac aparitia si venele varicoase sau capilare. Cele mai afectate zone sunt braţele, abdomenul, coapsele, pulpele sau fesele.
  • Celulita edematoasa care apare, din pacate, la femeile tinere intre 20 si 30 de ani, este cea mai rar intalnita, dar si cea mai greu de tratat, fiind provocata de circulatia slaba si dusa la extrem de retentia de lichide. Cele mai afectate sunt picioarele care devin zone foarte dureroase la atingere sau la o perioada indelungata de stat jos. In cazurile grave, celulita modifica chiar aspectul picioarelor pana cand acestea nu mai au nici o forma proprie, ci seamana cu doua dreptunghiuri.
  • Celulita dura sau fibroasa este, asa cum ii spune numele, foarte dura ceea ce o face usor de identificat deoarece zona atinsa de aceasta este greu de ciupit cu un aspect de gropite in piele. Este cauzata de o alimentatie slaba in nutrienti si o lipsa de oxigenare a pielii.

Cum luptam cu celulita?

Celulita nu poate fi invinsa doar prin eliminarea unui obicei prost din viata noastra, cum ar fi mancatul nesanatos. Nu rezolvam absolut nimic daca mancam numai salate, dar nu ne miscam corpul si nu ii oferim substantele active de care are nevoie pentru a lupta si din interior. La fel cum daca facem sport dimineata, iar apoi mancam fast-food nu inseamna ca am urmat pasii corecti pentru a combate celulita. Pentru a elimina celulita este nevoie in primul rand de multa rabdare si apoi de actiunea combinata a patru activitati care sa actioneze la interior si exterior: adoptarea unui stil de viata sanatos prin alimentatie, exercitiile fizice, masajele si produsele corporale folosite.

Multe dintre noi credem ca putem obtinem rezultatele dorite doar printr-o dieta sanatoasa cuplata cu exercitii. Dar chiar si asa, fara actiune locala prin masaje cu produse special alese pentru ingredientele lor active naturale rezultatele vizibile vor intarzia sa apara, daca vor aparea.

Dar ce produse corporale ar trebui sa cautam? Cele mai eficiente produse vor fi intotdeauna cele care au la baza ingrediente naturale si organice. Nu poti da gres daca alegi un ulei de masaj anticelulitic care sa aiba listate la ingrediente uleiul de susan sau uleiul de smochine indiene cunoscute pentru substantele lor bioactive care ajuta la eliminarea depozitelor de grasime, indepartand astfel aspectul neplacut de „coaja de portocala” a pielii. Uleiul de susan confera o flexibilitate marita pielii si o suplete deosebita acesteia, iar uleiul de smochine indiene este un puternic stimulent care reda fermitatea si tonusul pielii.

O schema eficienta de tratament este: exfolierea, drenajul si masajul. Exfolierea indeparteaza celulele moarte si pregateste pielea sa primeasca ingredientele active, drenajul ajuta la eliminarea lichidelor in exces si descompunerea grasimii acumulate, iar masajul are o actiune mecanica asupra depozitelor de grasime ajutand la spargerea acestora. Desi poate fi uneori dureros, masajul cu un ulei anticelulitic cu rezultate dovedite este ultima linie de aparare impotriva celulitei.

Combinatia dintre o dieta echilibrata, exercitii fizice regulate si folosirea prin masaj a unui produs eficient si potrivit pentru tratarea celulitei este in final cea mai buna metoda pentru a castiga Operatiunea Bikini si a ne bucura de o primavara luminoasa si o vara plina de soare la mare.

You may also like

Leave a comment